Casa pasiva ecologica sau inteligenta ?

Mi-am propus in acest articol sa clarific diferentele in tipurile diferite de case foarte la moda respectiv - pasiva, eco si inteligenta si sa prezint cateva avantaje si dezavantaje.

 

O casă pasivă consumă cu 90% mai puţină energie pentru încălzire decât clădirile existente şi cu 75% mai puţină energie decât o construcţie noua conform studiilor de specialitate intocmite in vest. In romania sunt foarte putine case de acest fel, cea mai vestita fiind cea a lui George Buhnici, prezentatorul TV. Aceste rezultate se obtin prin niste costuri de izolatie mari, folosirea unor materiale speciale si care nu sunt la indemana oricui chiar daca exista posibilitati financiare. Intrati pe site-ul proprietarului si o sa intelegeti despre ce vorbesc. Totusi marele avantaj este ca ulterior cheltuielile de exploatare sunt foarte mici.

 

Trecându-se de la conceptul de casă pasivă la cel de casă activă,  în momentul de faţă o casă este ­considerată ecologică, dacă  ­consumă cu 25% mai puţine resurse decât una ­obişnui­tă. Din lista extrem de largă a abordărilor ­posibile, am ales unele de mare actualitate, şi anume, izolaţiile materiale şi acoperişurile ceramice şi verzi.

 

În funcţie de originea lor: termoizolaţiile sunt produse sintetice - polistirenul şi spuma poliuretanică, materiale minerale - vata minerală şi vata bazaltică -, şi cea mai nouă categorie: termoizolaţii naturale - izolaţiile fabricate din lână de oaie, din fibre de lemn şi din fibre de cânepă. Daca avem în vedere materiile prime utilizate la producerea acestor termoizolaţii, putem afirma: Polistirenul şi celelalte termoizolaţii sunt produse petroliere, la baza izolaţiilor sintetice stau ingrediente precum nisipul de siliciu, şi răşini sintetice, iar termoizolaţiile naturale sunt fabricate din resurse naturale, regenerabile: lâna de oaie, plante precum cânepa şi lemnul. Problema acestor materiale este ca ele nu sunt usor accesibile deocamdata in piata gasindu-se doar materiale sintetice.

 

Cea mai buna definitie pentru O casa inteligenta ar fi: INTEGRAREA TEHNOLOGIEI SI A SERVICIILOR PRIN INTERMEDIUL AUTOMATIZARII PENTRU O CALITATE MAI BUNA A VIETII.

 

Aldrich, in 2003, clasifica „casele inteligente“ in cinci categorii dupa functionalitate:

• Case care contin obiecte inteligente – case cu obiecte si aplicatii inteligente care sunt capabile sa actioneze intr-un „mod inteligent“;

• Case care incorporeaza obiecte inteligente capabile sa comunice – case care inglobeaza dispozitive si obiecte care actioneaza inteligent si au proprietatea de a intercomunica;

• Case conectate – casele care au in alcatuire retele interne si externe prin care sunt permise accesarea si comunicarea (interactive and remote control of systems);

• Case capabile sa invete (Learning homes) – structura de activitate din spatiul locuintei este inregistrata si odata cu acumularea de informatii, casa o sa fie capabila sa anticipeze si sa raspunda prompt cerintelor utilizatorului;

• Case atente – casele capabile sa inregistreze pozitia utilizatorului si a obiectelor manipulate de acesta, informatia fiind utilizata pentru a controla tehnologia implementata in scopul anticiparii nevoilor viitoare.

 

La aceste case pe langa costurile aferente, este un efort destul de mare sa calibrezi logica automata cu personalitatea fiecaruia. O astfel de casa dupa ce se finalizeaza constructia in sine incepe o petioada de setari si familiarizare cu diferite scenarii ale utilizatorului si modul efectiv de trai - economic, mediu, luxos.

 

Ce pot concluziona este ca aceste tipuri de case pot fi complementare - o casa pasiva poate fi si inteligenta in timp ce “inteligenta” se poate monta si intr-o casa “activa”. De asemenea la toate aceste case conteaza ca de la inceput casa sa fie gandita pe sisteme complete care ulterior pot fi upgradate - sistem de instalatii cu curenti calzi/reci, sistem de instalatii sanitare, sistem de ventilatie fortata/naturala etc.

 

 

Si tot ca o concluzie finala - niciuna din casele de mai sus nu sunt ieftine. Vreti case ieftine, orientati-va catre structuri simple, testate indelung si pentru care exista acces la resurse si manopera.

Buget: 500000Lei


Daca ai vazut ceva pe site-ul nostru care ti-a placut contacteaza-ne si solicita-ne detalii referitoare la costuri si servicii de livrare si instalare.