Re-utilizarea materialelor reciclate - magazie

Un concept foarte popular in tarile civilizate prinde contur si la noi - reciclarea materialelor prin idei materializate in stil propriu. 

Parchetul, dusumeaua si lambriul se pot reutiliza, reconditiona, refinisa. Mobilierul poate fi reconditionat, refacut, remodelat sau transformat. Pana si anvelopa de la masina poate fi reutilizata. Ca idee generica va indrumam catre motoarele de cautare - pinterest sau google si puteti prelua din ideile altora pentru inceput.

Noi ne-am propus sa facem din pal melaminat si tabla o magazie de depozitare. Au fost necesare si cateva materiale noi dar regula de baza a fost: costuri minime.

Structura de rezistenta - stalpii - am realizat-o din profile rectangulate de 4cm*4cm*2mm - ramase de la realizarea unui gard. Am utilizat o constructie deja realizata pentru a avea deja un perete suport disponibil.

Etapele principale ale constructiei au fost urmatoarele:

  1. Masurarea si trasarea cu sfoara a structuri - a noastra a avut 4*2 m si 3 stalpi.
  2. Saparea gropilor de stalpi - 0.5 m adancime in care am pozitionat stalpii si am turnat beton. 
  3. Intre stalpi am pus boltari de beton, aliniati si nivelati cu rosturi de 3-5 mm in care am introdus beton. Acestia ajuta la crearea unei ruperi termice intre pamant si pereti.
  4. Pe stalpii de metal am amplasat un schelet de lemn suport de 8*8 - grinzi laterale si capriori de acoperis. Acesta s-a prins de stalpi mecanic pe cleme sudate de stalpi sau prin tije filetate de 8 mm diametru.
  5. S-au montat peretii din pal melaminat recuperat din piese de mobilier - dressing-uri sau stand-uri expozitionale.
  6. S-a montat peste o membrana in 3 straturi de anticondens pentru a proteja de umezeala
  7. Usile de acces au fost realizate din teava rectangulara recuperata si resturi de tabla cutata. Tabla a fost fixata pe usi in pop-nituri si suruburi autoforante.
  8. Podeaua a fost realizata din boltari aliniati, pietris si tabla recuperata mai groasa si vopsita.

In concluzie am realizat un spatiu de depozitare de 8mp doar prin reutilizarea unor materiale recuperate - pal, tabla, boltari si achizitionarea unor materiale minime. Daca aveti intrebari va rog sa postati comments sau sa ne contactati pe e-mail.

Spor la treaba !

Buget: 1000Lei

Unelte: bormasina cu acumulator, tarnacop, lopata, aparat de sudura

Durata: 3 zile