Instrumente de măsură tâmplărie

Instrumentele de măsură se utilizează în toate meseriile. Aveţi grijă să le grupaţi laolaltă deoarece, la fel ca în cazul sculelor tăietoare, trebuie să evitaţi lovirea şi amestecarea lor cu alte scule mai grele.

RULETĂ. Alegeţi o ruletă de 4 sau 5 m lungime, pentru a măsura dimensiunile unui obiect fără a trebui să o mutaţi de mai multe ori.

METRU PLIANT. Model de metru care prezintă avantajul de a rămâne rigid în momentul în care este întins, în variantă metalică, este nelipsit tâmplarului sau zidarului.

NIVELĂ CU BULĂ DE AER. Indică verticalitatea şi orizontalitatea suprafeţelor. Modelul de 60-70 cm lungime are o precizie mai mare decât nivela mică. Există şi nivele cu afişaj digital, care precizează gradul înclinării şi emit semnale sonore când ating o poziţie perfect orizontală sau verticală.

FIR CU PLUMB. Coardă prevăzută la capăt cu o greutate, care materializează o linie perfect verticală.

ECHER. Alegeţi un echer cu lamă destul de lungă (între 25 şi 30 cm) pentru a obţine linii precise.

COMPAS. Un compas metalic echipat cu creion va fi util la majoritatea trasărilor. Este suficient să înlocuiţi creionul cu un ac trasor pentru a dispune de un compas cu ambele capete ascuţite.

COMPAS CU VARGĂ. Riglă din lemn (sau tub metalic) de lungime mare, echipată cu vârfuri regrabile pentru trasarea cercurilor de diametre mari (peste 1 m).

ECHER REGLABIL. Echer cu braţe articulate care permite determinarea cu precizie a unghiurilor sau înclinaţiilor.

ZGÂRIECI. Vârf foarte ascuţit ce serveşte la trasarea pe suprafeţele metalice pe care nu poate fi utilizat creionul. Unele modele au vârful din carbură de tungsten, care nu se toceşte practic niciodată.

RAPORTOR. Tijă articulată care se deplasează pe un cadran semicircular şi permite citirea valorilor unghiurilor în grade.

COMPARATOR. Etalon format dintr-un set de ace metalice a căror deplasare permite relevarea profilurilor sinuoase.

ŞUBLER. Instrument de precizie pentru măsurarea diametrelor, grosimilor şi, la unele modele, a adâncimii găurilor.

Buget: 0Lei


Daca ai vazut ceva pe site-ul nostru care ti-a placut contacteaza-ne si solicita-ne detalii referitoare la costuri si servicii de livrare si instalare.